VEDETE GRATIS**

VEDETE GRATIS**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ca în fiecare an, cluburile care țin la conturile lor stau la pândă pentru a ajunge la jucători buni, dar scumpi în alte condiții, accesibili ca urmare a faptului că și-au încheiat contractele și pot fi achiziționați la parametri zero.

Chiar dacă transferul este gratis, pretențiile financiare ale acestor jucători, cei mai mulți trecuți de 30 de ani, pot destabiliza vistieira unui club mai puțin potent. Astfel de nume sonore pentru care, cu siguranță, trebuie să faci investiții masive, sunt cele ale fostului „Balon de Aur”, englezul Michael Owen, ultima oară la Newcastle, cu care a retrogradat, sau al atacantului Valenciei, Fernando Morientes. Owen este o excelentă soluție, una care face excepție de la regula vârstei înaintate, el având doar 29 de ani. Morientes are 33 de ani, dar a anunțat că mai vrea să joace încă două sezoane la nivel înalt. Liber este și internaționalul Pantelic, atacantul de la Hertha Berlin, care poate fi o afacere excelentă la cei 30 de ani ai săi. Și din Italia provin câteva nume sonore: Christian Panucci (36 de ani), Julio Cruz (34) sau cehul Pavel Nedved (36), ultimul însă luând serios în calcul și varianta retragerii. 

800 000 de euro pe sezon a primit Morientes de la Valencia

700 000 de euro pe sezon a primit Panucci de la AS Roma

Eto’o și Del Piero, liberi în 2010

Și mai spectaculoase pot fi loviturile din vara lui 2010, pentru că în capul listei se vor afla Eto’o (Barcelona) și Del Piero (Juventus). Alte nume de rezonanță sunt Ballack (Chelsea) , Giggs (Man. United), Kolo Toure (Arsenal), Fabio Aurelio (FC Liverpool), Van Nistelrooy (Real Madrid), Maxi Rodriguez (Atletico Madrid), Lucio (Bayern), Kuranyi (Schalke), Chamakh (Bordeaux) și Govou (Lyon).

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au devenit părinți 😲
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au…
Se dau noi VOUCHERE în România. Se aplică din 23 aprilie. Premieră totală
Se dau noi VOUCHERE în România. Se aplică din 23 aprilie. Premieră totală
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×